Ecranul 1
Să cerem sprijinul lui Dumnezeu:
Tatăl nostru,
Cuvântul Tău ne-a învăţat importanţa profeţiei, şi dorim să investim din timpul nostru pentru a o studia şi a o înţelege mai bine.
Dar ce să facem cu toţi acei oameni care pretind de asemenea a fi profeţii tăi chiar dacă scrierile lor nu se regăsesc în cuvântul Tău sfânt?
Cum putem fi siguri că avem de-a face cu un profet mincinos, înainte de a-l respinge definitiv?
Duhul Tău să ne conducă după ce deschidem Cuvântul Tău. În numele lui Isus Hristos.
Amin.
Ecranul 2
Amos 3:7
Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.
---------------------
2 Petru 1:21
Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfînt.
----------------------------------------------------
În nenumărate împrejurări, profeţii au fost intermediari astfel încât să transmită oamenilor mesajul lui Dumnezeu.
Ecranul 3
Ezechiel 2:4
Da, copiii aceştia la care te trimit, sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui:
«Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!»
---------------------
Isaia 58:1
Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!
----------------------------------------------------
Rolul profeţilor nu era numai să prezică viitorul. Însufleţiţi de Duhul Sfânt profeţii au călăuzit poporul, pentru a urma poruncile lui Dumnazeu.
Ecranul 4
Efeseni 4:11-13
Şi El [Hristos] a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu.
----------------------------------------------------
Dumnezeu a dat Bisericii Sale darul profeţiei nu numai pentru a prezice viitorul, ci mai ales pentru a edifica membrii Bisericii, de a-i perfecţiona, de a-i face să se dezvolte în unitate şi în cunoştinţă.
Ecranul 5
Faptele Apostolilor 2:17,18
«În zilele de pe urmă,» zice Dumnezeu, «voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.»
----------------------------------------------------
Va mai trimite Dumnezeu profeţii pentru a-şi conduce Biserica în ultimile zile?
Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte foarte limpede: Da.
Ecranul 6
Domnul poate să aleagă şi o femeie ca şi profet:
«Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. (...) Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.» (Luca 2:36,38)
«A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el. El avea patru fete fecioare cari prooroceau.» (Faptele Apostolilor 21:8,9)
«Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot.» (Judecătorii 4:4)
«Maria, proorociţa, sora lui Aaron (...).» (Exodul 15:20)
Ecranul 7
Matei 7:15
[Isus spune:] «Păziţi-vă de prooroci mincinoşi.»
---------------------
Matei 24:24
[Isus spune:] «Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi.»
----------------------------------------------------
Problema cu profeţii este că aceştia sunt adevăraţi şi falşi.
Şi, astfel, cu cât ne apropiem mai mult de a Doua Venire a lui Isus Hristos, profeţii mincinoşi se înmulţesc înspăimântător de mult...
Ce putem face deci pentru a distinge între adevăr şi minciună?
Ecranul 8
1 Tesaloniceni 5:20,21
Nu dispreţuiţi proorociile.
Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.
----------------------------------------------------
Chiar dacă abundă profeţii mincinoşi, Cuvântul lui Dumnezeu ne protejează împotriva tuturor acestor profeţii.
El ne invită mai degrabă să cercetăm vorbele şi faptele fiecărui profet, pentru a şti dacă este într-adevăr trimis de Dumnezeu.
De altfel, mai multe indicii ne sunt date pentru a observa clar cine sunt prorocii mincinoşi. Să vedem câteva.
Ecranul 9
Deuteronomul 18:21,22
Poate că vei zice în inima ta:
«Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu -l va spune Domnul?»
Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l -a spus Domnul.
---------------------
Ieremia 28:9
Dar, dacă un prooroc prooroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce prooroceşte, se va cunoaşte că este cu adevărat trimes de Domnul.
----------------------------------------------------
Când anunţă viitorul, profetul Domnului are o precizie de 100% nimic mai puţin.
O singură greşeală, şi cercetarea noastră s-a terminat!
Ecranul 10
Deuteronomul 13:1-3
Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune. Şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi -a vorbit el zicând:
«Haidem după alţi Dumnezei, Dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti, - şi să le slujim!»
Să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise (...).
----------------------------------------------------
Aceasta nu este doar pentru a vedea împlinirea a ceea ce s-a anunţat.
Trebuie de asemenea ca învăţătura profetului să fie conformă cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu.
Dacă nu, este vorba cu siguranţă de un profet fals.
Ecranul 11
Isaia 8:19,20
Dacă vi se zice însă:
«Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,»
răspundeţi:
«Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?»
La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
----------------------------------------------------
Este primordial să examinăm afirmaţiile profetului în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Dacă există dezacord între cele două surse,chiar şi într-un singu punct, va trebui considerat un prooroc mincinos.
Ecranul 12
Plângerile lui Ieremia 2:9
Împăratul şi căpeteniile sale sînt între neamuri. Lege nu mai au.
Şi chiar proorocii nu mai primesc nici o vedenie de la Domnul.
----------------------------------------------------
Primirea viziunilor venite de la Dumnezeu este strâns legată de ascultarea de legea lui Dumnezeu.
De mai multe ori în istoria poporului evreu, Dumnezeu a încetat să dea vedenii (viziuni) profeţilor, întrucât aceştia, ca şi poporul, au neglijat poruncile sale.
Ecranul 13
Ezechiel 7:26
Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, şi bătrânii nu mai pot da sfaturi.
---------------------
Proverbe 29:18
Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte legea!
----------------------------------------------------
Să nu ne încredem într-un profet ce afirmă că a fost trimis de Dumnezeu, dar, pe de altă parte, învăţând că poruncile lui Dumnezeu nu sunt importante.
Ecranul 14
1 Ioan 4:1-3
Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
Duhul lui Dumnezeu să -L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu.
----------------------------------------------------
Învăţătura proorocului Domnului va gravita în jurul persoanei lui Isus Hristos.
Lucrarea profetului, consta să îndemne oamenii să-L accepte pe Isus Cristos ca pe un Salvator personal, ca Domn al vieţii lor.
Ecranul 15
Matei 24:24,25
[Isus spune:]
«Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Iată, că v-am spus mai dinainte.»
----------------------------------------------------
Atenţie! Minunile nu sunt dovada că avem de-a face cu un profet adevărat.
Într-adevăr, în zilele din urmă, şi prorocii mincinoşi vor face minuni!
Ecranul 16
Matei 7:15-18,20
[Isus spune:]
«Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. (...) Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. (...)
Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.»
----------------------------------------------------
Opera profetului lui Dumnezeu va fi marcată prin roadele bune pe care acesta le va aduce.
Dar ce înţelege Cuvântul lui Dumnezeu prin «roade bune»?
Ecranul 17
Galateni 5:22,23
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor.
----------------------------------------------------
Viaţa unui profet al lui Dumnezeu va reflecta caracterul lui Dumnezeu.
Roada Duhului mai puternică decât minunile, va dovedi autenticitatea slujbei lui.
Ecranul 18
Isaia 58:1
Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!
----------------------------------------------------
Dacă întâlnim un profet care îndelineşte excepţie, fiecare dintre condiţiile prezentate de Cuvântul lui Dumnezeu, avem de-a face cu un adevărat profet trimis de Dumnezeu.
În consecinţă, va fi foarte important să studiem atent mesajul pe care ni-l aduce, întrucât poate să se refere la o avertizare serioasă pe care ne-o trimite personal.
Ecranul 19
2 Cronici 20:20
Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.
----------------------------------------------------
Să examinăm cu atenţie cuvintele şi acţiunile fiecărui profet care spune că este trimis de Dumnezeu.
Detectând profetul mincinos, vom evita să fim înşelaţi de el.
Observând proorocul adevărat, vom putea conta pe o sursă de informaţii, de avertizări, şi de încurajări demne de încredere, provenind de la Dumnezeu, care ne vor încuraja pentru revenirea lui Isus Hristos, Salvatorul nostru.
Ecranul 20
Ecranul 21
Să ne rugăm:
Domnului şi Salvatorului nostru,
Înarmaţi cu «sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu» (Efeseni 6:17), vom putea să detectăm cu siguranţă proorocii adevăraţi pe care Domnul Îi pune în calea noastră pentru a ne îndepărta de Tine şi a ne pierde.
Dar vom putea să descoperim adevăraţii prooroci pe care Tu îi vei trimite.
Să îi putem recunoaşte pe proorocii Tăi, dacă se ivesc, ca să fim atenţi la mesajul pe care îl transmite din partea Ta, şi să fim pregătiţi pentru revenirea Fiului Tău.
Te rugăm în numele Său.
Amin.
Lista lecţiilor | Curs biblice on-line | Meniu Principal