Cyberspace Ministry

Ora Adevărului - Lecţia 35

Fiara din Apocalipsă
 

Ecranul 1

Să cerem ajutorul lui Dumnezeu:

Doamne,

Am terminat lecţia noastră trecută, punându-ne întrebări asupra identităţii cornului mic, putere ale cărei acţiuni au fost prezise cu secole înainte de către profetul Daniel.

Astăzi, îţi cerem să ne spui care este puterea simbolizată prin acest corn mic.

Această informaţie ar putea să ne ajute să ne pregătim pentru întoarcerea Ta viitoare.

În Numele lui Isus Hristos.

Amin.




Ecranul 2

2 Petru 1:19

Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într’un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.

----------------------------------------------------

În cursul acestei lecţii, ne vom continua studiul asupra profeţiei biblice, activitate încurajată puternic prin însuşi Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă sugerăm să revedeţi lecţia anterioară, «Grădina profetică», pentru a putea înţelege bine elementele care vor fi prezentate în această lecţie.




Ecranul 3

Daniel 7:2,3

Daniel a început şi a zis:

«În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vînturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare.

Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.»

----------------------------------------------------

În lecţia «Grădina profetică», ne-am aplecat asupra uneia dintre viziunile profetului Daniel.

În cursul acestei viziuni, patru fiare mari apărut una după alta, simbolizând o succesiune de regate universale, de la epoca lui Daniel până la sfârşitul lumii. Era vorba de:

- Babilon;
- Imperiul Mezo-Persan;
- Grecia;
- Roma.




Ecranul 4

Daniel 7:7,23,24

[A patra fiară] era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. (...)

Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.

Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi.

----------------------------------------------------

Am văzut de asemenea că cele zece coarne ieşeau din al patrulea animal, adică din Roma, simbolizând împărţirea imperiului roman în zece părţi.

La căderea Romei au apărut deci zece naţiuni.




Ecranul 5

Iată cele 10 naţiuni care au apărut odată cu destrămarea Imperiului Roman:

  1. Saxonii, originea naţiunii engleze.
  2. Francii, originea naţiunii franceze.
  3. Germanii, originea naţiunii germane.
  4. Vizigoţii, originea naţiunii spaniole.
  5. Suezii, originea naţiunii portugheze.
  6. Lombarzii, originea naţiunii italiene.
  7. Burgunzii, originea naţiunii elveţiene.
  8. Herulii, care au dispărut în anul 493.
  9. Vandalii, care au dispărut în anul 534.
  10. Ostrogoţii, care au dispărut în anul 538.




Ecranul 6

Daniel 7:8

M’am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor.

----------------------------------------------------

Atunci am asistat la apariţia unei alte puteri, simbolizate printr-un corn mic.

Studiul capitolului 7 al cărţii lui Daniel ne-a permis să descoperim nouă indicii care pot duce la identificarea acestei puteri misterioase.

(Pentru mai multe detalii cu privire la aceşti nouă indicii, revedeţi lecţia «Grădina profetică».)




Ecranul 7

Iată cei nouă indici care permit identificarea cornului mic:

  1. El a ieşit din mijlocul celor 10 naţiuni (Daniel 7:8).
  2. El se ridică după cele 10 naţiuni, deci după anul 476 (Daniel 7:24).
  3. El are o înfăţişare mai mare Daniel cele 10 naţiuni (Daniel 7:20).
  4. El are un om în fruntea lui (Daniel 7:8).
  5. El doboară trei naţiuni (Daniel 7:8,20,24):
      - Herulii, în 493;
      - Vandalii, în 534;
      - Ostrogoţii, în 538.
  6. El îl huleşte pe Dumnezeu, vorbeşte cu aroganţă (Daniel 7:8,20,25).
  7. El declară război sfinţilor (Daniel 7:21,25).
  8. El speră să schimbe vremurile şi legea (Daniel 7:25).
  9. El domneşte timp de 1260 de ani, adică din anul 538 până în anul 1798 (Daniel 7:25).




Ecranul 8

Proverbe 23:12

Deschide-ţi inima la învăţătură.

----------------------------------------------------

Consultând orice enciclopedie, orice carte de istorie, vedem că o singură putere corespunde perfect la caracteristicile cornului mic: este vorba de papalitate (numită şi Roma papală).

Totuşi, trebuie observat un punct foarte important: cornul mic desemnează sistemul papalităţii, şi nu oamenii care aparţin acestui sistem.

Există, într-adevăr, multe persoane sincere care, deşi aparţin sistemului papalităţii, îl iubesc pe Isus Hristos din toată inima lor.




Ecranul 9

Ioan 10:16

[Isus a spus:]

«Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc.

Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.»

----------------------------------------------------

Să înţelegem bine: Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se găsesc în sistemul papalităţii.

De aceea el şi-a dat Cuvântul său oamenilor, pentru ca studiindu-l, ei să descopere avertismentul care le-a fost dat, şi pentru ca răspunzând apelului lui Isus, ei să iasă din acest sistem şi să se alăture turmei Salvatorului.




Ecranul 10

Daniel 7:8

M’am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor.

----------------------------------------------------

Să revedem caracteristicile cornului mic una câte una, şi să vedem dacă ele se aplică în cazul papalităţii.

Mai întâi, cornul mic iese din mijlocul celoor zece naţiuni: singura putere care a ieşit din zece naţiuni, puţin după căderea Imperiului Roman, este sistemul papalităţii, care a luat naştere la Roma.




Ecranul 11

Daniel 7:24

Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi.

Iar după ei se va ridica un altul.

----------------------------------------------------

Cornul mic s-a ridicat după cele zece naţiuni, deci după anul 476 era noastră, dată la care Imperiul Roman era deja divizat.

Ori, istoria ne învaţă că papalitatea şi-a impus supremaţia politico-religioasă începând din anul 538 era noastră, la numai 62 de ani după divizarea Imperiului Roman.




Ecranul 12

Daniel 7:19,20,24

În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra (...) cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne. (...)

[Acest rege] se va deosebi de înaintaşii lui.

----------------------------------------------------

Diferită de cele zece naţiuni prin natura politico-religioasă a puterii sale, papalitatea a fost şi este şi în prezent mai mare decât celelalte puteri de pe glob.

Într-adevăr, dintotdeauna papii au fost însoţiţi de multă pompă în toate acţiunile şi deplasările lor.




Ecranul 13

Daniel 7:8

Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie.

----------------------------------------------------

În fruntea papalităţii se găseşte un singur om: deciziile acestui om, care este considerat infailibil, afectează viaţa a milioane de oameni de pe glob.

De-a lungul istoriei, declaraţiile acestui om au avut deseori un caractera arogant, aşa cum vom vedea mai jos.




Ecranul 14

Daniel 7:8,24

Un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne (...).

Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi.

Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi.

----------------------------------------------------

Exact cum spune profeţia, papalitatea a determinat eliminarea a trei dintre cele zece naţiuni, care se opuseseră autorităţii Arhiepiscopului de Roma. Este vorba despre:

- Heruli, în anul 493;
- Vandali, în anul 534;
- Ostrogoţi, în anul 538, an în care papalitatea şi-a început dominaţia.




Ecranul 15

Daniel 7:20,25

[Acest corn] avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne. (...)

[Acest rege] va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt.

----------------------------------------------------

Aroganţa papalităţii este arătată în capitolul 7 din Daniel. Ea ajunge chiar până la a «rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt», adică a huli numele lui Dumnezeu.

Chiar a hulit papalitatea numele lui Dumnezeu?

Definiţia biblică a hulei ne va ajuta să răspundem la această întrebare.




Ecranul 16

Ioan 10:33

Iudeii I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentrucă Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.»

---------------------

Marcu 2:7

Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decît numai Dumnezeu?

----------------------------------------------------

Astfel, hula nu constă doar în pronunţarea în deşert a numele lui Dumnezeu.

După Cuvântul lui Dumnezeu, dacă un om se face Dumnezeu, sau dacă el pretinde că are puterea de a ierta păcatele, el huleşte.




Ecranul 17

Papa pretinde că este Dumnezeu, şi că are puterea de a ierta păcatele oamenilor:

«Dacă mare este demnitatea şi înălţimea papei, care este un simplu om (...) el este într-un fel Dumnezeu pe pământ, singurul şef al creştinilor, regele suprem al tuturor regilor, care posedă toată puterea.»
(Lucius Ferraris, Prompta Bibliotheca, “Papa II”, Veneţia, 1763, t.VI, p.18.)

«Şi Dumnezeu însuşi trebuie să se supună judecăţii preotului său, şi deci să nu ierte, sau să ierte, în funcţie de faptul dacă se refuză sau se acordă iertarea penitentului.»
(Liguori, Datoriile şi demnităţile preotului, p.27.)




Ecranul 18

«Alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi avea o gură care vorbea cu trufie.» (Daniel 7:8)

«Regii şi Împăraţii pământului îl adorau [pe Papă] ca preasfânt şi ca Mediator între cer şi pământ. (...) Puterea Papei este independentă de orice creatură şi este nelimitată. Este o putere mai mult decât umană care trebuie adorată ca atare, este un Stat ca şi divin.»
(Cardinal Sforza Pallavicino, S.J., teolog, Politica şi intrigile curţii de la Roma, 1696, p.99.)

«Episcopii sunt obligaţi să se supună Papei, chiar dacă Poruncile sale ar fi împotriva legii divine, şi în consecinţă nedrepte şi neraţionale. (...) Papa nu are altă lege decât propria sa voinţă.»
(Cardinal Fabroni, Politica pământească a curţii de la Roma, p.70,86.)




Ecranul 19

Daniel 7:21,25

Am văzut deasemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i -a biruit. (...)

[Acest rege] va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt.

----------------------------------------------------

Mai mulţi oameni au fost ucişi de papalitate, în timpul domniei sale din Evul Mediu, decât de Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial.

Într-adevăr, aproximativ 50 milioane de persoane, refuzând să-i recunoască autoritatea, au fost ucise de papalitate.

Istoricul W.E. Lecky scria: «Biserica Romei a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie care a existat vreodată printre oameni.» (Creşterea şi influenţa raţionalismului în Europa, p.32.)




Ecranul 20

Daniel 7:25

El se va încumeta să schimbe vremile şi legea.

----------------------------------------------------

Papalitatea a suprimat a doua poruncă a lui Dumnezeu care interzicea chipurile cioplite şi idolii, şi pentru a păstra aparenţa celor zece porunci ale decalogului, ea a împărţit a doua poruncă în două.

În plus, aşa cum am văzut în lecţia «Marea înşelăciune», ea a atacat porunca a patra, schimbând ziua de odihnă din sâmbătă în duminică, schimbând astfel «vremurile şi legea».

«Papa deţine o autoritate şi o putere atât de mare, încât el poate modifica chiar şi legile divine.» (Lucius Ferraris, Prompta Bibliotheca, “Papa II”, vol.VI, p.18.)




Ecranul 21

Daniel 7:25

Şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.

----------------------------------------------------

Cornul cel mic trebuia să domnească timp de 1260 ani (3½ vremuri = 3½ x 360 zile = 1260 zile, deci 1260 de ani, aşa cum am văzut în lecţia «Grădina profetică»).

Ori, papalitatea a domnit exact 1260 de ani: din anul 538, an în care ultimul dintre cele trei popoare care i se opuneau a fost eliminat, şi până în anul 1798, an în care papalitatea şi-a pierdut puterea politică, în timp ce generalul francez Berthier l-a adus în captivitate pe papa Pius al VI-lea.




Ecranul 22

Apocalipsa 13:1

Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

----------------------------------------------------

Dacă papalitatea şi-a pierdut puterea politică în 1798, cum se face că ea este încă o putere politică şi în zilele noastre?

Aici îşi face intrarea fiara din Apocalipsă.

Să observăm bine descrierea care i se face: vom regăsi aici expresii care ne sunt familiare, cum ar fi «ridicându-se din mare», «zece coarne», «hulă»...




Ecranul 23

Apocalipsa 13:2

Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu.

----------------------------------------------------

Este destul de ciudat faptul că aceleaşi animale care se regăsesc în Daniel 7 compun corpul fiarei, adică: leul, ursul, leopardul.

Unii au remarcat că aceste animale au fost enumerate în ordine inversă: în timp ce Daniel vedea în viitor căderea Babilonului (leul), a Imperiului Mezo-Persan (ursul), şi a Greciei (leopardul), apostolul Ioan le-a văzut în trecut, explicându-se astfel inversarea enumerării.




Ecranul 24

Apocalipsa 13:5,7

I s’a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s’a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. (...)

I s’a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască.

----------------------------------------------------

Vă aminteşte de ceva această descriere?

Da, aţi ghicit bine, fiara Apocalipsei şi cornul mic simbolizau amândouă aceeaşi putere: papalitatea.




Ecranul 25

Să observăm împreună asemănarea dintre cornul mic şi fiara Apocalipsei




Ecranul 26

Apocalipsa 13:3

Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată.

Şi tot pămîntul se mira după fiară.

----------------------------------------------------

Apostolul Ioan adaugă un detaliu interesant: fiara a suferit o rană mortală care i s-a vindecat, ca urmare ea era admirată de tot pământul.

Istoria ne arată următoarele: papalitatea, după ce şi-a pierdut puterea politică în 1798, a recuperat-o în 1929 atunci când Musolini, prin tratatul de la Latran, a făcut din noul papă un şef de stat, care domneşte, din această zi, în Vatican.




Ecranul 27

Apocalipsa 13:3,8

Rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pămîntul se mira după fiară. (...)

Şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n’a fost scris, dela întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat.

----------------------------------------------------

În decursul ultimilor ani, ca urmare a numeroaselor călătorii ale papei Ioan Paul al II-lea, papalitatea a câştigat mult prestigiu în toată lumea.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că în curând, toţi locuitorii pământului vor trebui să aleagă cui se vor supune: lui Dumnezeu sau fiarei.




Ecranul 28

Apocalipse 13:16,17

Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta.

----------------------------------------------------

Într-adevăr, în curând fiara îşi va impune semnul asupra tuturor locuitorilor pământului.

Cei care vor refuza semnul vor fi ameninţaţi cu probleme mari care vor apare în viaţa lor.

Din contră, cei care vor accepta semnul vor fi consideraţi de Dumnezeu ca adoratori ai fiarei, şi îşi vor pierde viaţa veşnică.




Ecranul 29

Apocalipsa 14:9,10

Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

----------------------------------------------------

Dumnezeu ne-a avertizat să nu acceptăm semnul fiarei, altfel vom fi pierduţi pe veci.

În ce constă acest semn?

Iată o întrebare crucială la care ne avem nevoie de un răspuns precis din partea Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta va fi subiectul lecţiei noastre viitoare.




Ecranul 30

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său profetic:

Tatăl nostru,

Ne-ai arătat că atât micul corn, cât şi fiara Apocalipsei simbolizează papalitatea, putere care a încercat să schimbe legea Ta, şi care a făcut război cu sfinţii timp de 1260 de ani.

Din contră, noi ştim că Tu îi iubeşti pe oamenii care se găsesc încă în sistemul papalităţii, şi că îi chemi să iasă din acest sistem pentru a se alătura Bisericii Tale.

Dă-ne curajul de a părăsi acest sistem, pentru a ne alătura poporului Tău, de a lua poziţie pentru Tine, şi de a nu Te adora decât pe Tine. Aceasta este rugăciunea noastră, în Isus Hristos.

Amin.


Chestionarul din lecţia 35 vă aşteaptă! (Diponibil doar în engleză şi în franceză.)


Lista lecţiilor | Curs biblice on-line | Meniu Principal


Daţi aici click pentru a ne trimite comentariile şi întrebările voastre privind site-ul nostru Web şi lecţiile noastre on-line.
Copyright © Cyberspace Ministry
http://www.cyberspaceministry.org